Asociaţia Investitorilor Străini: Ministerul Finanţelor induce în eroare opinia publică
Asociaţia Investitorilor Străini (FIA) este nemulţumită de comunicarea dintre autorităţile Republicii Moldova şi oamenii de afaceri. FIA susţine că includerea în mod netransparent, în proiectul de politică fiscală pentru anul 2013, a unor prevederi noi, după încheierea procesului de consultări, a developat esenţa defectuoasă a acestuia.
"Ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, prin declaraţiile, induce în eroare opinia publică, distorsionând rolul instituţiilor statului în crearea unui mediu de afaceri concurenţial sănătos. Invocând principiile economiei de piaţă, ministrul a sugerat că ar fi firesc ca operatorii locali să facă faţă concurenţei, în condițiile în care, piaţa Republicii Moldova este invadată de mărfuri de contrabandă. Este regretabil că acest enunţ vine din partea unei persoane în subordinea căreia se află organele responsabile de colectarea impozitelor: Inspectoratul Fiscal şi Serviciul Vamal, funcţia directă a căruia este combaterea contrabandei”, menţionează reprezentanţii Asociaţiei Investitorilor Străini
Totodată, misiunea FIA îndeamnă reprezentanţii autorităţilor, responsabili de elaborarea şi aprobarea politicilor fiscale, "să se abţină de la declaraţii denigratoare la adresa companiilor străine – una dintre principalele surse de venituri ale bugetului public".
În acelaşi timp, FIA şi-a exprimat convingerea că soluţiile viabile pot fi găsite doar în cadrul unui dialog civilizat şi constructiv.