Vadim Mişin şi Vasile Tarlev pun bazele unui nou partid politic
La sfârşitul săptămânii trecute, la Chişinău, a avut loc prima şedinţă a comitetului organizatoric privind crearea noului partid politic „Vozrojdenie”. Potrivit agenţiei Infotag, printre fondatori se numără fostul comunist, Vadim Mişin şi grupul de deputaţi care recent au părăsit rândurile PCRM, dar şi fostul prim-ministru, Vasile Tarlev.
„Pe membrii comitetului organizatoric îi uneşte simţul răspunderii faţă de ce se petrece la moment în Moldova, aspiraţiile sincere de a participa activ în viaţa social-politică, nu doar cu vorbe ci prin fapte”, a declarat Vadim Mişin.
Fostul comunist a mai menţionat că membrii viitorului partid vor apăra nu doar drepturile vorbitorilor de limbă rusă, a reprezentanţilor minorităţilor naţionale, dar şi a „moldovenilor care acum sunt lipsiţi de naţionalitate”.
Mişin se arată convins că partidul, care se va situa pe flancul stâng al politicii moldoveneşti, va juca un rol important şi va putea consolida societatea.
Acesta a evitat să spună dacă în viitor partidul ar putea face coaliţie şi cu alte formaţiuni de stânga, dar a afirmat că nu va încerca să atragă şi alţi foşti colegi din PCRM.
„Dacă cineva va veni de bunăvoie, noi vom analiza cererea şi poate o vom accepta. Dar nu vom purta discuţii pe sub covor”, a mai adăugat Vadim Mişin.
În funcţia de prim-vicepreşedinte al comitetului organizatoric au fost aleşi fostul premier Vasile Tarlev şi fostul comunist, Oleg Babenco, iar vicepreşedinţi – Tatiana Botnariuc şi Iurie Stoicov.
Vasile Tarlev spune că la crearea programului şi statutului noii formaţiuni au fost solicitate şi părerile experţilor naţionali şi internaţionali.
„Împreună vom putea acţiona întru consolidarea societăţii pentru a asigura cetăţenilor un nivel de viaţă decent”, a subliniat fostul prim-ministru.
Congresul de constituire al formaţiunii se va desfăşura în această toamnă.