Protest pe caniculă. Cum se descurcă cei adunaţi lângă Palatul Republicii VIDEO
Credincioşii care s-au adunat lângă Palatul Republicii nu renunţă la protest nici pe caniculă. Ei spun că rugăciunile şi mila lui Dumnezeu îi ajută să facă faţă temperaturilor ridicate. Enoriaşii afirmă că nu duc lipsă de apă şi provizii, care le sunt aduse de la mănăstirile din toată ţara.
Enoriaşii care protestează de aproape o săptămână faţă de evidenţa electronică a datelor personale îşi petrec timpul în cântece bisericeşti şi rugăciuni. Nici canicula nu îi face să renunţe:
"Cu ajutorul lui Dumnezeu rezistăm. Dumnezeu ne întăreşte. Nu ne temem de foame, nu ne temem de sete, nu ne temem de căldură. Unul Dumnezeu ne ajută în toate."
"Cu mila şi nădejdea la Dumnezeu rezistăm în caniculă fiindcă dacă ar fi să mergem acasă nu suntem în alte condiţii puşi."
Credincioşii şi-au instalat corturi în parcul de lângă Palatul Republicii. Acolo, spun ei au toate condiţiile pentru a avea grijă de igiena personală:
"Noi ne schimbăm la fiecare două zile. Suntem 300 de protestatari, dar unii vin şi alţii pleacă. Cei care sunt aici sunt curaţi, spălaţi şi pieptănaţi."
"Eu aş sta mai mult cu dânşii, dar mă duc acum acasă să-i mai culc şi-apoi iar venim seara. Nu stăm aici cu somnul."
Enoriaşii spun că nu au probleme cu proviziile:
" Avem mâncare caldă, pâine coaptă şi fructe, legume. Ne ajung la toţi, putem să ne împărţim şi cu alţii, adică şi cu saracii."
Protestatarii susţin că vor rămâne lângă Palatul Republicii până când le vor fi îndeplinite cerinţele.