Horoscopul pentru 3 iulie
RAC: Astăzi vă concentraţi mai greu, aşa că vă sfătuim să amânaţi deciziile importante. Ar fi bine să evitaţi activităţile care necesită efort intelectual şi luciditate.
LEU: S-ar putea să aveţi probleme cu banii, motiv pentru care nu vă simţiţi în largul dumneavoastră. Păstraţi-vă calmul şi nu vă lăsaţi atras într-o ceartă. Bazaţi-vă pe intuiţie.
FECIOARĂ: Intenţionaţi să preluaţi noi sarcini la serviciu, dar nu sunteţi sigur că veţi reuşi. Vă sfătuim să vă stabiliţi clar priorităţile. Nu vă întindeţi mai mult decât vă ţine plapuma.
BALANŢĂ: Dimineaţa survin evenimente neprevăzute, care vă împiedică să vă respectaţi programul. Nu este indicat să vă puneţi mari speranţe într-o afacere pe care o credeaţi profitabilă.
SCORPION: Nu este momentul să vă asumaţi mai multe responsabilităţi. S-ar putea sa fiţi confuz şi să nu vă puteţi onora toate angajamentele. Spre seară, faceţi planuri pentru sfârşitul de săptămână.
SĂGETĂTOR: Norocul vă zâmbeşte atât pe plan profesional, cât şi pe cel financiar. S-ar putea să fiţi puţin surmenat, iar din această cauză, să deveniţi irascibil. Ar fi bine să vă odihniţi mai mult.
CAPRICORN: Dimineaţa s-ar putea să nu vă simţiţi în formă, ceea ce vă accentuează starea de nervozitate. Păstraţi-vă calmul şi înarmaţi-vă cu multă răbdare.
VĂRSĂTOR: Din cauza problemelor sentimentale, dimineaţa este posibil să fiţi confuz. Pentru a evita o ceartă în familie, ar fi bine să amânaţi orice decizie pentru altădată.
PEŞTI: Din cauza amânării unei delegaţii, programul vă este dat peste cap. S-ar putea să vă enervaţi, pentru că sunteţi nevoit să pierdeţi timpul fără folos. Cei din jur fac tot posibilul să vă ajute.
BERBEC: Nu este exclus să fiţi irascibil şi să vă certaţi cu cei din jur. Vă recomandăm să vă temperaţi pornirile agresivie. Amânaţi întâlnirile de afaceri.
TAUR: Sunteţi confuz şi predispus să faceţi greşeli. Vă sfătuim să vă concentraţi asupra problemelor urgente. Nu căutaţi nod în papură celor din jur.
GEMENI: Este indicat să evitaţi ieşirile în societate şi afacerile, pentru că sunteţi predispus la greşeli. Păstraţi-vă calmul şi nu faceţi caz din orice mărunţiş.