Presa internaţională despre revocarea din funcţie a şefului Senatului României
Reuters scrie despre noile evoluţii politice din România, notând că ofensiva majorităţii parlamentare este "îngrijorătoare" şi riscă să conducă la un blocaj instituţional şi la neîndeplinirea angajamentelor faţă de creditorii străini.
Iar potrivit Bloomberg, acţiunile Uniunii Social Liberale, în frunte cu Victor Ponta, ameninţă statul de drept şi separarea puterilor în stat. Agenţia adaugă aici şi declaraţia ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti care se arată îngrijorat de ameninţarea la adresa independenţei instituţiilor democratice din România.
Despre revocarea din funcţie a şefului Senatului României scrie agenţia ucraineană de ştiri Ukrinform, dar şi cea bulgară Vesti. Acestea menţionează că Vasile Braga a fost suspendat cu votul a 70 de senatori.
În acelaşi timp, Washington Post scrie că, în locul lui Vasile Blaga a fost desemnat un aliat al premierului român, Victor Ponta.
Iar China Daily scrie că Guvernul României a lansat o ofensivă împotriva oponenţilor săi prin suspendarea din funcţie a preşedintelui Senatului, ridicând astfel temeri cu privire la starea democraţiei în România.