Partidul "Moldova Unită" vrea să colaboreze cu Partidul Democrat
Embed:
Partidul "Moldova Unită", în ajun de campanie electorală, îşi face drum în Parlament. Formaţiunea râvneşte să-şi consolideze forţele printr-o eventuală colaborare cu Partidul Democrat. Preşedintele partidului, Vladimir Ţurcan, a anunţat, astăzi, că ar vrea crearea unui bloc comun de stânga din care să facă parte şi PDM. Democraţii, deşi spun că vor merge separat în alegeri, totuşi, sunt deschişi pentru cooperare.
Deşi Vladimir Ţurcan tinde să-şi consolideze formaţiunea, unii membri ai acesteia o părăsesc. Victor Stepaniuc, care a deţinut funcţia de vicepreşedinte în Partidul "Moldova Unită", a anunţat deja că a părăsit formaţiunea şi că va fi urmat şi de alţi colegi.