Sheriff - o arenă de lux. VEZI istoria complexului
Supercupa Moldovei se va juca pentru a şasea oară consecutiv la Complexul Sportiv Sheriff din Tiraspol. Publika TV vă prezentă un scurt istoric al locului disputării primului meci al noului sezon dintre Sheriff şi Milsami.
Construcţia Complexului sportiv din Tiraspol, care apoi a fost numit Sheriff, a început în vara anului 2000. În 2002 a fost dată în folosinţă arena pincipală, care a devenit cel mai modern stadion din Moldova, cu 14 mii de locuri şi având categorie superioară de la UEFA. În prezent, complexul se află pe o suprafaţă de 40 hectare şi cuprinde, în afară de arena principală, arena mică, 12 terenuri de antrenament, o arenă acoperită, complex locativ, hotel şi sediul Academiei de fotbal Sheriff.
Dacă anul trecut, meciul din Supercupa Moldovei s-a jucat pe arena mică a complexului, în acest an, lupta pentru trofeu se va da din nou pe arena principală. Aceasta a fost în proces de reconstrucţie în ultimul timp.
Terenul arenei principale a Complexului Sheriff a fost renovat şi mărit considerabil. Noile dimensiuni ale terenului de joc sunt de 80 pe 120 de metri, iar gazonul a fost complet reînnoit. În plus, a fost instalat şi un sistem nou de drenaj şi încălzire. Noii parametri fac din terenul de joc al arenei unul asemănător cu cele ale stadioanelor Santiago Bernabeu, din Madrid, sau Wembley, din Londra.