Ai camere de supraveghere acasă? Trebuie să le înregistrezi la Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal
Cei care deţin camere de supraveghere vor fi obligaţi să le înregistreze la Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. Deputaţii liberal-democraţi au elaborat un proiect de lege ce prevede acest lucru. Autorii documentului spun că, astfel, va fi protejat dreptul cetăţenilor la viaţă privată.
Proprietarii camerelor de supraveghere urmează să indice scopul istalării acestor dispozitive, locul unde vor fi amplasate şi persoanele care se vor ocupa de stocarea datelor.
Autorii proiectului spun că, datorită acestei legi, infracţiunile vor fi descoperite mai uşor.
"Persoana fizică, care are casă la sol are dreptul să monteze camera, în schimb unghiul care vrea el să-l facă să nu vină pe loc public. Fiecare poate să pună cameră şi în blocul unde locuieşte, dar trebuie să primească acordul de la toţi vecinii care o să treacă pe lângă camera lor", a declarat deputatul PLDM Petru Ştirbate.
Totodată, în instituţiile publice, localurile şi spaţiile private, unde vor fi amplasate camere de supraveghere, vor trebui să fie afişate anunţuri care indică acest lucru. În prezent, nu există nicio lege care să reglementeze amplasarea camerelor de supraveghere.