93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, celebraţi la Bucureşti
Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti va desfăşura, în perioada 25-27 martie curent, un eveniment dedicat aniversării a 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Potrivit unui comunicat de presă, organizatorii îşi propun să aducă “un omagiu deosebit tuturor celor care au contribuit la realizarea dezideratului naţional al Unirii printr-un program cultural remarcabil”.
Data aniversară va fi marcată printr-o serie de acţiuni în cadrul Festivalului „Zilele Basarabiei”, ajuns anul acesta la cea de-a IV-a ediţie. Artă, film, concursuri, dezbateri, tradiţie şi muzică de calitate, toate se regăsesc în programul activităţilor care se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, cât va dura Festivalul. La eveniment sunt aşteptaţi studenţi, istorici, analişti, oameni de cultură, politicieni, artişti şi ziarişti de pe ambele maluri ale Prutului.
Festivitatea oficială de deschidere a Festivalului „Zilele Basarabiei” va avea loc la 25 martie 2011, la ora 10.00. La ceremonie au fost invitaţi secretarul de Stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă, primarul general de Bucureşti, Sorin Oprescu, precum şi preşedintele Institutului Cultural Român, Horia Roman Patapievici.
În aceeaşi zi va avea loc prezentarea filmului “Nunta în Basarabia”, cu participarea producătorului Virgiliu Mărgineanu şi a regizorului Vlad Druc. Amatorii de artă vor avea ocazia să contemple afişe artistice pe tema „Utopia podului de flori”, realizate de artista plastică basarabeană Corina Roşca.
Ziua va culmina cu festivitatea "Seara Unirii" se va desfăşura într-un local cu specific naţional românesc. Aici, oaspeţii vor avea parte de un ospăţ delicios, specific bucătăriei moldoveneşti şi se vor delecta cu muzica lăutarească a unor cunoscuţi interpreţi din Basarabia.
Sâmbătă, la sediul Institutului Cultural Român va fi organizată o expoziţie cu tema „7 aprilie”, în cadrul căreia, amatorii de artă fotografică vor avea ocazia să vizioneze prezentarea de fotografii din data de 7 aprilie 2009, de la Chişinău. La teatrul „Passe Partout DP”, oaspeţii vor avea ocazia să privească piesa „Fantasmagoria” cu participarea a trei actori basarabeni. Seara, trupe şi interpreţi ca Alexandrina Hristov, Snails, Gândul Mâţei vor incendia atmosfera de sărbătoare.
În cea de a treia zi, tradiţional, participanţii la Festival, alături de organizatorii evenimentului, se vor deplasa la Cernica, pentru a aduce un omagiu membrilor Sfatului Ţării. Tinerii vor depune coroane şi flori la mormintele lui Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan şi Gurie Grosu, primul Mitropolit al Basarabiei.Ulterior, aceştia vor depune lumânări la clădirea Hanul lui Manuc, situată în Piaţa Unirii din Capitală. Aici, în anul 1812 a fost semnat tratatul de pace în războiul ruso-turc “Pacea de la Bucureşti din 1812”, prin care Basarabia a fost cedată Imperiului Rus.
În cadrul concertului care va încheia cea de-a patra ediţie a festivalului „Zilele Basarabiei”, trupa moldovenească Alternosfera îşi va lansa noul album „Virgula”. Cei prezenţi vor beneficia de concursuri interactive, dar şi de o serie de surprize.
Amintim că anul acesta se împlinesc 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, din 1918.
Actualitate