Furt în Capitală. Şi-a parcat maşina în faţa casei, dar nu a mai găsit-o
Ieri, un locuitor al Capitalei a rămas fără propria maşină. Incidentul s-a întâmplat în sectorul Râşcani al Capitalei.
Potrivit oamenilor legii, în dimineaţa zilei de 10 iulie, un locuitor al Capitalei a depistat lipsa automobilului de model VAZ 2101, care era parcat în faţa unui bloc de locuit de pe bulevardul Moscovei.
În urma cercetărilor, poliţiştii au găsit autoturismul în oraşul Cricova. La volanul maşinii se afla un bărbat în vârstă de 36 de ani. La solicitările poliţiştilor, suspectul nu a putut prezenta careva acte ce ar confirma proprietatea automobilului.
În cadrul anchetei, bărbatul şi-a recunoscut vina. Totodată s-a constatat complicitatea lui în comiterea unui jaf şi a unui furt dintr-o locuinţă din Capitală.
Anterior, bărbatul a stat la închisoare patru ani, pentru furturi din locuinţe.
Suspectul a fost arestat şi va fi cercetat pentru răpirea mijlocului de transport, jaf şi furt.