Mihai Ghimpu îi prezice viitorul lui Sergiu Sîrbu? "Oricum o să pleci din PCRM"
Liderul PL vine cu preziceri pentru un deputat comunist. S-a întâmplat în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului când Mihai Ghimpu i-a spus deputatului comunist Sergiu Sîrbu că acesta va pleca din PCRM.
În timp ce liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, ţinea un discurs privind Proiectul de Lege care prevede condamnarea crimelor regimului totalitar comunist, s-au auzit mai multe replici din partea deputaţilor PCRM.
Mihai Ghimpu a ţinut să dea un răspuns. "Sergiu, tu oricum o să pleci din Partidul Comuniştilor într-o bună zi", a declarat liderul liberalilor.
Publika.md aminteşte că, de-a lungul timpului, au părăsit rândurile fracţiunii PCRM: Marian Lupu, Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc. Recent au plecat şi Vadim Mişin, Oleg Babenco şi Tatiana Botnariuc.