Deputaţii neafiliaţi critică activitatea Parlamentului: Vă grăbiţi în vacanţă ca liceenii
Deputaţii neafiliaţi Igor Dodon şi Mihai Godea au lăsat laudele la o parte şi au criticat "realizările" din sesiunea parlamentară primăvară-vară a deputaţilor. Mai mult, preşedintele PSRM consideră că vacanţa parlamentarilor este una nemeritată şi cu multe restanţe la capitolul angajamentelor asumate.
"Vă pregătiţi în mod iresponsabil de vacanţă, când ţara e lovită de secetă şi este necesar de luat unele decizii. Vă grăbiţi în vacanţă la fel ca liceenii. Aveţi încă multe restanţe. Voi cei din AIE nu aţi putut valorifica stabilitatea politică. Noi socialii v-am oferit posibilitatea de a crea progres economic ţării. Nu aţi fost capabili de progrese economice şi nici de realizarea reformelor. Aţi fost pasivi! Să nu vă pară că toate acestea se vor trece fără consecinţe", a menţionat Dodon.
De asemenea, Igor Dodon spune că nu poate înţelege cinismul AIE, dar şi al PCRM, care reprezintă opoziţia pumnilor. "Am cerut demiterea unor miniştri, dar e cinic că nimeni nu a susţinut decizia noastră. Prin demiterea a trei miniştri s-ar fi putut rezolva unele probleme. Am cerut demitere lui Şlehtiţchi. Nimeni nu a făcut nimic. Dacă mă refer la situaţia criminogenă din ţară, trei ca Roibu demult trebuiau demişi. Politica fiscală a lui Negruţă este atât de cinică, încât nimeni nu ar mai ţine la conducere un asemenea ministru. AIE ia decizi controversate. Aplică politica aşilor din mânecă, ignorând deciziile din opoziţie. Odată politica cinsimului se va îndrepta împotriva lor ", a subliniat deputatul neafiliat.
Igor Dodon a ţinut să menţioneze că lipsa comuniştilor din sala Parlamentului la începutul şi sfârşitul actualei sesiuni a devenit un simbol: "Am început sesiunea fără PCRM. Aşa şi o terminăm".
Potrivit deputatului neafiliat Mihai Godea angajamentele asumate de AIE au rămas buchii moarte pe hârtie. "Realizarea ce mai mare a parlamentarilor a fost alegerea preşedintelui şi scoaterea aparentă a ţării din instabilitate. Dar şi acest lucru a fost marcat de iresponsabilitate", a conchis Godea.
Publika.md precizează că, astăzi avut loc ultima şedinţă a Parlamentului din sesiunea primăvară-vară 2012.