Teatrul Satiricus, inundat în urma ploilor
Ploaia din ultimele zile a inundat Teatrul Satiricus din Capitală. Acoperişul instituţiei este putred şi necesită reparaţie urgentă. Autorităţile locale, în gestiunea cărora se află Teatrul Satiricus, fac promisiuni deja de şase ani că vor soluţiona problema, dar fără niciun rezultat.
Angajaţii Teatrului spun că, în ultimii ani, după fiecare ploaie, adună apa care pătrinde prin acoperişul găurit.
Potrivit directorului instituţiei, pe lângă faptul că este putred, acoperişul nu este potrivit pentru un sediu de teatru.
"Pericolul este în acoperiş, pentru că aşa a fost construit şi se încălzeşte la 50 de grade. Astfel, provoacă o temperatură enormă în pod şi poate lua foc în orice clipă", a menţionat directorul Teatrului Satiricus Sandu Grecu,
Acum şase ani, administraţia Teatrului Satiricus a solicitat bani de la Primarie pentru reparaţia capitală a instituţiei. Atunci, autorităţile locale au alocat 900 de mii de lei pentru proiectul de reconstrucţie al clădirii. La începutul acestui an, din bugetul municipal au fost alocate alte şase milioane de lei pentru efectuarea lucrărilor. Acestea nu pot fi începute, însă, deoarece s-a constatat că proiectul are un şir de neajunsuri.
"Sunt nişte chestii elementare, căci nu e vorba de proiecţia unui teatru sau de nişte sume foarte mari. Indiferenţa manifestată de către cei de la construcţii capitale se resimte până astăzi", a mai precizat Sandu Grecu.
Administraţia firmei care a elaborat proiectul de reconstrucţie a Teatrului Satiricus, dar şi reprezentanţii Primariei au refuzat să comenteze această sitiuaţie.