Un parc natural din taigaua siberiană, unul dintre cele 26 de situri incluse în patrimoniul UNESCO
foto: rtv.net
Parcul natural al pilonilor de pe fluviul Lena, din taigaua siberiană, este ultimul dintre cele 26 de situri înscrise în acest an în patrimoniul mondial UNESCO, a anunţat luni această organizaţie, cu ocazia reuniunii sale anuale, organizată între 26 iunie şi 6 iulie, la Sankt Petersburg (Rusia), scrie rtv.net.
"Parcul pilonilor" din taigaua siberiană se distinge prin câteva formaţiuni geologice spectaculoase - coloane şi faleze înalte de peste 100 de metri - de pe malurile fluviului Lena.
Formaţiunile au apărut datorită climatului continental excesiv din republica Iacuţia din Federaţia Rusă, unde amplitudinea temperaturilor atinge uneori 100 de grade Celsius, mergând de la -60°C pe timpul iernii până la +40°C pe timpul verii, au explicat experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.Pe parcursul reuniunii anuale a comitetului pentru patrimoniu de la Sankt Petersburg, ce a debutat pe 24 iunie şi se va încheia vineri, 26 de situri au fost înscrise în total pe lista patrimoniului mondial UNESCO, repartizate în trei categorii.
Siturile naturale incluse în acest an sunt: situl fosilifer din Chengjiang (China), parcul trinaţional de la Sangha (Camerun, Congo, Republica Centrafricană), pădurea de piloni Lena (Federaţia Rusă), ghat-urile (trepte acoperite de apă care coboară spre locurile de scăldat, n.r.) occidentale (India), lacurile din Ounianga (Ciad).
Parcul trinaţional de la SanghaSiturile culturale incluse în acest an sunt:Markgräfliches Opernhaus din Bayreuth (Germania), culesul perlelor ca mărturie a unei economii insulare (Bahrain), minele din Wallonia (Belgia), Rio de Janeiro - peisajele "carioca" (adjectiv utilizat pentru a desemna băştinaşii din Rio de Janeiro), situate între munţi şi mare (Brazilia), zona Gan Pré (Canada), situl Xanadu (China), oraşul istoric Grand-Bassam (Coasta de Fildeş), minele din Pas de Calais (Franţa), peisajul cultural din Bali - sistemul subak ca manifestare a filosofiei Tri Hita Karana (Indonezia), Situl evoluţiei umane din Mont-Carmel - peşterile Nahal Me'arot/ Wadi, el-Mughara (Israel), Masjed-e Jame' din Ispahan (Iran), Gonbad-e Qabus (Iran), patrimoniul arheologic din valea Lenggong (Malaysia), Rabat - capitala modernă şi oraşul vechi (Maroc), locul de naştere al lui Iisus - Biserica Naşterii şi traseul de pelerinaj, Betleem (Teritoriile Palestiniene), garnizoana Elvas şi fortificaţiile aferente (Portugalia), zona Bassari - peisajele culturale Bassari, Peul şi Bédik (Senegal), minele de mercur din Almadén şi Idrija (Slovenia/ Spania), fermele din Hälsingland (Suedia), situl neolitic din Çatal Höyük (Turcia), Situl mixt inclus în acest an este Laguna de sud - insulele Chelbacheb (Republica Palau).
Insulele Chelbacheb
Lenggong (Malaysia)
Rabat, Maroc