Simbolurile comuniste sunt la mare căutare
Parlamentul a interzis folosirea simbolurilor comuniste în scopuri politice pe teritoriul Moldovei. Cu toate acestea, obiectele cu aceste însemne sunt la mare căutare în rândul amatorilor şi colecţionarilor. Şi turiştii care ne vizitează nu pleacă fără să-şi cumpere un obiect care să le amintească de epoca roşie sovietică.
Sute de insigne, steaguri, centuri, tricouri, şepci cu profilul lui Lenin sau alte însemne comuniste pot fi găsite în centrul Capitalei. Preţul lor variază între 5 şi 200 de lei.
Îmi place. Este interesant. Când voi pleca, mă gândesc să-mi cumpăr un suvenir", a spus un turist.
Cele mai accesibile sunt insignele care costă până la 10 lei. În schimb centurile şi steagurile ajung până la 100 de lei. Cele mai scumpe sunt tricourile, şepcile, dar şi statuietele. Preţul lor este de până la 200 de lei.
"Colecţionarii cumpără suvenire sovietice, pentru că la noi, după cum vedeţi, toate obiectele sunt din acea perioadă. Avem şi medalii pentru cei care au participat la război, avem şi monede vechi. Cumpără atât turiştii, cât şi moldovenii", a menţionat un vânzător.
"Cumpăr astfel de lucruri, am o colicţie mică acasă", a afirmat un alt cumpărător
Unii nici nu vor să audă de simbolurile comuniste.
"Cu însemne comuniste, nu! Nu mă gândesc să am şi nici nu voi avea vreodată. E un trecut urât, dacă aş putea spune aşa. E timpul ca şi Moldova să le spună la revedere şi să le dea jos", a subliniat un domn.
Publika.md menţionează că la şedinţa de, ieri, a Parlamentului, deputaţii au votat proiectul de lege care prevede condamnarea regimului totalitar comunist.