Prognoza meteo pentru 14 septembrie
În această noapte, în Moldova minimele termice sunt într-o uşoară creştere. În nord vor fi până la 10 grade la Briceni, Edineţ şi Bălţi, iar în centru se aşteaptă la noapte 11 grade la Orhei, 12 la Dubăsari şi cu un grad mai mult în capitală, la Chişinău. Spre sud, termometrele vor indica 14 grade pe timp de noapte.
Mâine în ţară se menţine vreme frumoasă cu mult soare şi temperaturi normale pentru această dată. Meteorologii nu anunţă ploi, iar maximele termice vor depăşi pe întreg teritoriul ţării 20 de grade Celsius. 21 de grade sunt anunţate pentru capitala nordică, 23 de grade vor fi la Dubăsari şi Chişinău, iar cel mai cald se anunţă a fi la Tiraspol, în stânga Nistrului şi în oraşele sudice.
În următoarele 5 zile se mai încălzeşte puţin. Dacă mâine vom avea 23 de grade, atunci miercuri şi joi se aşteaptă 26 de grade Celsius. Spre sfârşitul săptămânii va fi şi mai cald, iar valorile termice vor fi mai ridicate decât normalele pentru această dată şi vor atinge chiar 28 de grade Celsius.
În ţara vecină, în România, ploile încetează, iar cele mai scăzute temperaturi se aşteaptă la munte şi în nord-vestul ţării vecine, mai exact la Braşov, Sibiu, Cluj şi Oradea. 23 de grade vor fi aici. În est şi vest găsim aceleaşi maxime. La Iaşi, Galaţi şi pe litoral vor fi 25 şi respectiv 27 de grade, la fel ca şi în sud şi vest: la Timişoara şi Craiova şi Bucureşti.
În Europa vremea frumoasă continuă, doar în vest mai cad stropi de ploaie. În rest este mult soare şi valori termice confortabile. La Londra vor fi 19 grade, iar la Praga cu un grad mai puţin. Şi în nord, la Oslo este răcoare. 17 grade se aşteaptă aici. Totuşi mult mai cald este în capitalele sudice. Mult soare şi 32 de grade vor fi mâine la Madrid şi 28 de grade vor fi la Roma. În estul continentului european nu mai plouă şi vor fi până la 23 de grade.
La Sankt Peterburg plouă şi se aşteaptă 19 grade, iar în sud găsim aceeaşi vreme mohorâtă cu 22 de grade în termometre. În nord, însă la Murmansk este mult mai rece, doar 14 grade. Vreme instabilă se aşteaptă şi în cealaltă parte a Rusiei: 13 grade la Ekaterinburg, 9 la Irkutsk şi 25 la Vladivostok.