Germanul Andre Greipel a câştigat cea de-a 13-a eatapă a Turului Franţei
Victorie de Ziua Franţei! Ciclistul Andre Greipel a câştigat cea de-a 13-a etapă din Turul Franţei desfăşurată între localităţile Saint-Paul-Trois-Châteaux şi Le Cap d'Agde, pe o distanţă totală de 271 kilometri. Germanul s-a impus în faţa revelaţiei acestei ediţii, Peter Sagan. Bradley Wiggins a rămas lider în clasamentul general.
Greipel a încheiat cursa în patru ore 57 de minute şi 59 de secunde şi a obţinut a treia victorie de etapă în această ediţie a Turului Franţei.
La final, Greipel i-a învins la sprint pe slovacul Peter Sagan, care s-a clasat pe locul doi şi pe norvegianul Edvald Boasson, care s-a mulţumit cu ultima treaptă a podiumului. Tricoul galben de lider a răms la Bradley Wiggins, care s-a clasat în această etapă pe locul 12.
Etapa a 14 din Marea Buclă se va desfăşura pe o distanţă de 191 de kilometri, între localităţile Limoux şi Foix. Aceasta va fi o etapă cu doua căţărări de categoria întâi şi una de categoria a doua.