Incendii puternice de vegetaţie în Sardinia. Sute de turişti şi localnici au fost evacuaţi
Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate, ieri, din satele şi hotelurile din Sardinia din cauza incendiilor puternice, în care au fost răniţi patru pompieri, informează antena3.ro.
În total, nu mai puţin de 33 de incendii au fost înregistrate în sud, centru şi pe marile insule ale Italiei, Sicilia şi Sardinia, regiuni afectate de mai multe săptămâni de caniculă, a transmis în cursul serii agenţia italiană Ansa.
Situaţia cea mai gravă a fost observată în regiunea San Teodoro, în Sardinia, unde patru pompieri printre care şi comandantul Protecţiei civile din Olivia au fost răniţi după explozia unei cisterne în localitatea Badualga.
Incendii, dintre care unele par să fie de origine criminală, au fost semnalate în mai multe locaţii din Sardinia, întreţinute de rafalele de vânt de peste 40 de kilometri pe oră.
În Sicilia, un incendiu care a devastat întreaga vegetaţie de pe muntele Cuccio, în suburbiile Palermoului, a fost preluat sub control după trei zile, în timp ce la Lipari măslini centenari au fost distruşi de flăcări. Alte incendii puternice au mobilizat forţe importante (avioane, elicoptere, zeci de pompieri) în regiunile Castellammare del Golfo şi Gargano.