Lotus se retrage de la Salonul Auto de la Paris
Marca Lotus a anunţat oficial că nu va fi prezentă la cel mai important eveniment auto al finalului de an, Salonul Auto de la Paris, cauzele fiind unele clasice când vine vorba de astfel de decizii: problemele economice.
Deşi Salonul anterior de la Paris, cel din 2010, a fost gazda unei colecţii impresionante de concepte care păreau că vor acoperi viitorul Lotus pe mai multe segmente în următorii ani, acestea s-au pierdut pe parcurs, compania britanică ajungând să producă anual de-abia câteva sute de maşini de la câteva mii în 2010.
În aceste condiţii şi având în vedere că proprietarii Lotus - malaezienii de la Proton - au fost cumpăraţi la rândul lor de DRB-Hicom, companie care îşi doreşte o reducere substanţială a cheltuielilor, prezenţa mărcii Lotus la Paris a fost deja exclusă atât de organizatorii evenimentului, cât şi de oficialii brandului din Albion.
Activităţile Lotus nu sunt însă suspendate complet, marca fiind prezentă recent, în cadrul Festivalului Vitezei de la Goodwood, în centrul unor activităţi de mari dimensiuni care au implicat publicul şi maşinile din gama actuală Lotus.