Dodon la discuţii cu Narîşkin. Vor să colaboreze în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice
Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a avut în seara zilei de ieri o întrevedere cu preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin. Întâlnirea a avut loc în capitala Rusiei acolo unde este plecat Igor Dodon.
Potrivit serviciului de presă a PSRM, cei doi au disutat despre posibilităţile de aprofundare şi extindere a cooperării moldo-ruse, inclusiv pe dimensiunea parlamentară. Oficialii au ajuns la înţelegerea organizării unor întrevederi suplimentare în timpul cel mai apropiat.
Totodată, Igor Dodon a ţinut să menţioneze interesul grupului parlamentar al socialiştilor pentru examinarea tuturor aspectelor legate de colaborarea în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice.
Publika.md aminteşe că în perioada 16-17 iulie, Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru la Moscova. Agenda vizitei include mai multe întrevederi cu oficialii ruşi. Ultima dată Igor Dodon a fost la Moscova în luna mai a acestui an. El a declarat repetat că a stabilit relaţii cu oficialii ruşi, fără a oferi mai multe detalii.