Adversara echipei Milsami din Europa League este una dintre cele mai puternice formaţii din Kazahstan
Aktobe a dominat fotbalul kazah în ultimii ani, reuşind să câştige trei titluri consecutive. Singurul contact cu fotbalul din Moldova, Aktobe l-a avut în 2009. Atunci echipa a fost eliminată de Sheriff din Liga Campionilor după o înfrângere usturătoare cu 0-4 la Tiraspol.
FC Aktobe a fost fondat în 1967 cu denumirea de Dinamo Aktiubinsk. Deşi s-a enumerat printre cele mai puternice cluburi din Kazahstan, Aktobe nu a apucat să joace niciun meci în Liga Superioară din URSS şi a devenit cu adevărat un club profesionist abia în 1992, când a fost fondată Liga de fotbal din Kazahstan.
În 1997, echipa a fost desfiinţată din motive financiare. În 2001, Aktobe a revenit în primul eşalon al fotbalului kazah, iar peste doar patru ani a câştigat primul titlu naţional. În 2006, liderul formaţiei a devenit internaţionalul moldovean Serghei Rogaciov, care doi ani la rând a fost golgheterul campionatul, cu câte 16 goluri. În 2008, Aktobe a realizat primul şi până acum singurul event.
După trei titluri consecutive, Aktobe nu a mai luat campionatul din 2009. Atunci echipa a întâlnit în preliminariile Ligii Camponilor Sheriff şi a fost eliminată, după 1-0 acasă şi o înfrângere categorică cu 0-4 la Tiraspol. Aktobe va juca în Europa League cu Milsami Orhei, după ce a învins în primul tur preliminar Torpedo Kutaisi cu 2-1 la general.