Microsoft recunoaşte: Skype are bug-uri
Aplicaţia trimite greşit mesaje instant şi altor utilizatori din lista de contacte, scrie yoda.ro. Microsoft confirmă bug-ul apărut pe serviciul telefonie online Skype. Acesta trimite greşit mesaje instant şi altor utilizatori din lista de contacte.
Compania americană a declarat că doar un mic număr de utilizatori au fost afectaţi, fără a da detalii referitoare la cauze sau la numărul celor afectaţi.
Bug-ul, denumit “rare occurrence”, a fost prima oară descris pe forumul Skype, dar şi pe câteva bloguri de tehnologie. Problemele apar în momentul blocării programului într-o sesiune de trimitere de mesaje. În acest caz, după repornirea aplicaţiei, ultimul mesaj trimis este retrimis şi către un alt utilizator din lista de contacte.
Microsoft a mai precizat ca va trimite în următoarele câteva zile un update care să rezolve această problemă. Compania va notifica toţi utilizatorii când acesta va fi disponibil.