Naţionala de baschet a Statelor Unite şi-a încheiat turneul de pregătire din America şi a pornit spre Europa
Naţionala de baschet a Statelor Unite ale Americii este relaxată înaintea Olimpiadei. LeBron James şi compania au efectuat o şedinţă foto înaintea meciului amical cu Brazilia pe care l-au câştigat cu 80-69 şi au pornit să cucerească Europa.
Cele mai mari vedete din NBA, printre care Kobe Bryant de la LA Lakers, LeBrone James de la Miami Heat şi jucătorul lui Oklahoma City Thunder, Kevin Durant au putut fi vazuţi pe Dealul Capitoliului din Washington.
În următoarele zile, naţionala antrenată de Mike Krzyzewski va juca încă trei amicale cu Marea Britanie, Argentina şi Spania.
În cursul aceleiaşi zile, naţionala lui Mike Krzyzewski a jucat un meci amical cu reprezentativa Braziliei, pe care a învins-o cu scorul de 80-69. Omul meciului a fost ca de fiecare dată LeBron James, care a marcat 30 de puncte.
Naţionala Americii a ajuns deja la Manchester pentru meciul amical cu Marea Britanie. Echipa din SUA va debuta la Jocurile Olimpice de la Londra pe 29 iulie, împotriva Franţei.