Ministrul sirian al Apărării a fost ucis în urma unei explozii la Damasc
Situaţia din Siria devine tot mai tensionată. Ministrul şi viceministrul Apărării, care este şi cumnatul preşedintelui Bashar al-Assad, au fost ucişi, astăzi, în urma unei explozii la Damasc. Moartea celor doi demnitari a survenit după ce un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer în faţa sediului Securităţii Naţionale, în timpul unei şedinţe a miniştrilor.
Televiziunea siriană de stat a anunţat că în urma atentatului au fost răniţi şi alţi oficiali, printre care ministrul de Interne şi şeful Securităţii Naţionale. În acelaşi timp, mai multe explozii s-au produs şi în apropierea Palatului Prezidenţial din Damasc.
Incidentele au loc în condiţiile în care confruntările dintre rebeli şi forţele armate durează de patru zile. Atacul de astăzi a fost revendicat de Armata Siriană Liberă şi gruparea islamistă Brigada Martirilor.
Comunitatea internaţională a reacţionat imediat în urma atacurilor violente din Siria şi a făcut apel la adoptarea cât mai rapidă a unei noi rezoluţii împotriva regimului de la Damasc.
"Atacul demonstrează necesitatea adoptării unei noi rezoluţii de către toţi membrii ONU, astfel încât să fie pus capăt încălcării drepturilor omului şi să înceapă procesul politic", a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze, astăzi, o rezoluţie propusă de ţările occidentale, care ameninţă cu sancţiuni autorităţile de la Damasc. Dacă rezoluţia ONU va fi adoptată, Siria riscă să se confrunte cu noi sancţiuni diplomatice şi economice. Asta dacă, timp de zece zile până la intrarea în vigoare a măsurilor, regimul lui Bashar al-Assad nu va înceta focul şi nu-şi va retrage armata în cazărmi.
La începutul acestei săptămâni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova ar putea bloca rezoluţia, propusă de Marea Britanie, Statele Unite, Franţa şi Germania. Zilele trecute, Crucea Roşie a calificat violenţele din Siria drept război civil.