Munca la negru seacă Bugetul de stat. Haznaua a pierdut cinci miliarde de lei
Bugetul de stat a fost prejudiciat, în 2010, cu cinci miliarde de lei, din cauza muncii la negru şi a salariilor în plic. Sunt constatările experţiilor de la IDIS "Viitorul" făcute în cadrul prezentării celei de-a 13 ediţii a Monitorului Social.
"În 2010, bugetul asigurării sociale de stat a suferit pierderi de aproximativ 2,1 miliarde lei, bugetul de stat 1,6, iar fondul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală pierderi de 1 miliard. În total, aproximativ 5 miliarde de lei pierderi. Dacă tendinţa va fi menţinută, până în 2016, pierderile la bugetul de stat vor fi de aproximativ 7 miliarde de lei", a declarat expertul IDIS Viitorul Viorica Antonov.
Autorii studiului susţin că ţara noastră se confruntă cu un deficit de cadre calificate în inspecţia muncii. În Moldova activează doar 86 de inspectori, iar fiecăruia îi revine aproape 14 mii de angajaţi.
"Nu avem un sistem corespunzător de pregătire a personalului şi nu avem nici mijloace pentru a-l schimba. De aceea, utilizăm pe larg suportul acordat de Organizaţia Internaţională a Muncii în cadrul campaniilor organizate în Moldova. Mai mult, organizăm autoinstruire pentru inspectorii de muncă", a menţionat şi şeful Inspecţiei Muncii Dumitru Stăvilă.
Specialiştii susţin că reducerea poverilor fiscale, dar şi majorarea sancţiunilor pentru angajatori ar diminua fenomenul muncii la negru şi plata salariilor în plic. Ministerul Muncii a elaborat deja proiectul unei legi, care prevede amenzi mai mari pentru cei care plătesc salariile în plic.
Astfel, noile stipulări stabilesc o amendă de la două mii până la nouă mii de lei pentru angajatorii care nu respectă legislaţia muncii, iar pentru fiecare persoană care lucrează la negru, angajatorii urmează să plătească amenzi de până la 10 mii de lei.
În primele trei luni ale acestui an Inspecţia Muncii a înregistrat peste 21 de mii de cazuri de nerespectare a legislaţiei muncii.