Primele imagini cu autorul atentatului din Bulgaria
Atentatul de pe aeroportul din Burgas a fost comis de un atacator sinucigaş. Concluzia aparţine oficialilor bulgari, care investighează cazul. Ministerul de Interne al Bulgariei a dat publicităţii primele imagini cu acest bărbat. Opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte aproximativ 30 au fost rănite în atacul de ieri.
În imagini, presupusul atacator are părul lung, este îmbrăcat în tricou albastru şi poartă rucsac în spate. Poliţia nu a stabilit încă identitatea bărbatului şi îi îndeamnă pe cei care îl recunosc, să anunţe forţele de ordine.
Cadavrul bărbatului este cel mai afectat de explozie, fapt care i-a făcut pe anchetatori să creadă că acesta este autorul atacului.
"Atentatul a fost comis de un atacator sinucigaş. Asupra cadavrului acestuia anchetatorii au găsit un permis de conducere emis de autorităţile din statul Michigan. În urma verificărilor efectuate de colegii de la FBI, s-a constatat că actul era fals. Prin urmare, nu am aflat încă identitatea autorului atacului", a declarat Tsvetan Tsvetanov,
ministrul de Interne al Bulgariei.
Supravieţuitorii atentatului au povestit, pentru mai multe posturi de televiziune, despre calvarul prin care au trecut. Iată ce au spus aceştia:
"Oamenii se îmbulzeau să iasă din autocar. Toţi erau panicaţi. Unii săreau pe geam, pentru a se salva."
"A fost o explozie puternică, apoi alta. Oamenii alergau în toate părţile. Ne îngrozea gândul că s-ar putea produce şi alte explozii."
În Bulgaria au ajuns şi reprezentanţii serviciilor israeliene, responsabili de lupta împotriva terorismului, care vor participa la investigarea cazului.
Totodată, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, dar şi ministrul de Interne şi cel de Externe al acestei ţări, acuză Iranul de implicare în atac. Teheranul a calificat drept pripite şi ridicole învinuirile liderilor israelieni. Victemele atentatului de pe aeroportul din Burgas sunt turişti israelieni.