Mâine cerul va fi senin. 33 de grade în Capitală
Mâine vremea va fi determinată de influenţa unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi senin, şi în general fără precipitaţii. Doar în a doua jumătate a zilei şi seara, în nordul ţării se prevăd ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Vântul va sufla din sud slab la moderat, cu unele intensificări. Regimul termic practic nu se schimbă. Codul Galben de caniculă, emis de meteorologi pentru toată ţara valabil astăzi, se menţine şi mâine.
Câte 30, 31 şi 32 de grade vor fi la Briceni şi Soroca şi Bălţi. Termometrele de la Orhei, dar şi cele din Capitală vor arăta câte 33 de grade, şi cu un grad mai mult la Dubăsari şi Cahul.
Oraşele Comrat, Leova şi Tiraspol vor avea parte de cea mai ridicată maximă, 35 de grade vor fi în aceaste oraşe la orele amiezii.
Duminică cerul va fi variabil în Capitală, doar noaptea se prevăd ploi slabe cu 17 grade şi ziua cu 33 de grade. Vom începe săptămâna viitoare cu temperaturi care vor continua să crească, cu 34 de grade luni. Marţi mercurul din termometre va fi la 35 de grade. Miercuri arşiţa ne va aduce 36 de grade Celsius la amiază.
Pe litoral vremea va fi frumoasă şi caldă, soare din plin la Constanţa şi 32 de grade în termometre. La Odesa şi Varna mercurul va indica 31 de grade la amiază. În Antalya va fi ceva mai cald, 34 de grade celsius. La Yalta soarele va aduce cele 30 de grade la orele amiezii.