Barack Obama a scris o carte pentru copii dedicată celor două fiice ale sale
Printre numeroasele sale reuniuni, deplasări şi întâlniri oficiale Barack Obama, şi-a găsit timp să scrie şi o carte. Volumul pentru copii prezintă 13 mari personalităţi din istoria Statelor Unite ale Americii şi a fost dedicat celor două fiice ale sale.
Sasha de nouă ani şi Malia de 12 ani apar, alături de căţelul prezidenţial pe nume Bo, pe coperta cărţii de 40 de pagini care va fi lansată pe 16 noiembre. Aceasta va costa în jur de 18 dolari şi va fi editată în 500.000 de exemplare.
Încasările obţinute în urma vânzării volumului vor fi donate unui fond pentru educaţia copiilor de soldaţi răniţi sau ucişi, scrie The Telegraph. Se aşteaptă ca aceste volumele să se vândă foarte repede, la fel ca şi cârţile publicate anterior de preşedintele Obama, memoriile "Dreams From My Father" şi "The Audacity of Hope".
Obama nu este primul preşedinte care scrie pentru cei mici. Printre preşedinţii scriitori se numără Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte american sau Theodore Roosevelt.