Statul vrea să vândă întreprinderile "Giuvaier", "Vibropribor" şi "Energoreparaţii"
Privatizarea a continuat, anul acesta, după ce la vânzare au fost scoase mai multe întreprinderi şi pachetele mici de acţiuni pe care statul le deţine în unele companii. Nicio companie mare, precum Moldtelecom, "Tutun CTC" sau Banca de Economii nu se regăsesc în listă. La ce privatizări să ne mai aşteptăm ne spune directorul Agenţiei Proprietăţii Publice.
Chiar dacă cele mai importante companii de stat nu vor fi privatizate, câteva obiecte importante se regăsesc totuşi pe lista de privatizare. Este vorba despre aeronava prezidenţială YAK 40, pe care fostul şef al statului Vladimir Voronin a primit-o în dar de la fostul preşedinte al Rusiei Vladimir Putin. De asemenea, la vânzare sunt scoase întreprinderile „Vibropribor” şi „Energoreparaţii”, precum şi Fabrica de bijuterii „Giuvaier”. În luna iulie, a avut loc prima parte a privatizărilor. Statul a obţinut mai puţin de 30 de milioane de lei.