Spectacol total în Liga Campionilor: vezi aici rezultatele
Spectacol total în Liga Campionilor! Arsenal a zdrobit Braga cu scor de tenis, 6-0, Real a trecut de Ajax cu 2-0. Acelaşi scor s-a mai înregistrat şi în partidele Bayern Munchen - AS Roma şi AC Milan - Auxerre. Victorii au mai obţinut şi Chelsea, scor 4-1 cu Zilina, CFR Cluj, 2-1 cu FC Basel, Şahtior Doneţk, 1-0 cu Partizan şi Spartak Moscova, 1-0 cu Olympique Marseille.
În grupa E, Bayern Munchen a învins pe Allianz Arena AS Roma cu 2-0. Thomas Müller a marcat primul gol al partidei abia în minutul 79. Peste numai patru minute, Miroslav Klose a marcat şi cel de-al doilea gol al bavarezilor. În aceeaşi grupă, campioana României, CFR Cluj a obţinut şi ea victorie în meciul cu FC Basel, scor 2-1. Ionuţ Rada a marcat chiar în minutul nouă primul gol, iar Traore a dus scorul la 2-0 peste trei minute. Golul elveţienilor a fost înscris de Stocker, în ultimul minut al primei reprize.
Campioana Franţei, Olympique Marseille a pierdut partida din grupa F, jucată pe teren propriu cu Spartak Moscova. Singurul gol al partidei a fost marcat de Azpilicueta, doar că în propria poartă. În cealaltă partidă din grupă, Chelsea a spulberat în deplasare Zilina cu 4-1. Essien a deschis show-ul în minutul 13, iar Anelka şi-a trecut în cont o dublă, după ce a marcat în minutele 24 şi 28. Sturridge a marcat pentru 4-0, imediat după pauză. Golul gazdelor a fost înscris de Alex, care a trimis în propria poartă.
În grupa G, Real Madrid a învins-o pe Santiago Bernabeu Ajax cu 2-0. Seria autogolurilor a continuat şi în această partidă. Fundaşul batavilor Vurnon Anita şi-a trecut şi el în cont un autogol, iar Higuain a stabilit scorul final în minutul 73. În aceeaşi grupă, AC Milan a învins cu acelaşi scor francezii de la Auxerre. Ibrahimovic a marcat ambele goluri ale rossonerilor într-un interval de doar trei minute, 66 şi 69.
În grupa H, Arsenal a zdrobit Braga cu scor de tenis, 6-0. Fabregas a marcat primul gol din penalty în minutul 9, iar până la pauză şi-au mai trecut numele pe lista marcatorilor Arşavin şi Chamakh. Spectacolul a continuat şi în partea secundă, Fabregas a dus scorul la 4-0 în minutul 53, iar Carlos Vela şi-a trecut şi el în cont o dublă în minutele 69 şi 84. În celălalt meci din grupă, echipa antrenată de Mircea Lucescu şi Alexandru Spiridon, Şahtior Doneţk a învins pe teren propriu sârbii de la Partizan Belgrad cu 1-0. Golul formaţiei ucrainene a fost înscris de croatul Dario Srna în minutul 71.