OFICIAL! Autorul atentatului de la Burgas a avut complici
Este oficial. Autorul atentatului de pe aeroportul din Burgas nu a acţionat de unul singur, ci a avut mai mulţi complici. Declaraţia a fost făcută de premierul Bulgariei, Boiko Borisov, care a mai sugerat că atacatorul a venit dintr-o ţară din spaţiul Schengen.
La o săptămână de la atacul terorist din Bulgaria, autorităţile nu au stabilit încă identitatea persoanei care a plasat dispozitivul explozibil în autobuzul cu turişti străini. Premierul bulgar susţine că profilul ADN şi amprentele atacatorului nu corespund până acum informaţiilor prezente în bazele de date din lume. Oficialul a mai declarat că ancheta nu a stabilit nici pe unde şi cum a intrat în Bulgaria teroristul.
Mai nou, una dintre ipoteze este că a venit cu avionul dintr-un stat Schengen, şi nu din România sau Turcia, cum se vehicula anterior. Bărbatul nu a acţionat de unul singur, ci este vorba deja despre un grup format din mai mult de două persoane. Aceşti oameni, foarte experimentaţi, au venit în Bulgaria cu o lună înainte de atentat şi au schimbat mai multe maşini, închiriate în diferite oraşe. Premierul Boiko Borisov a mai afirmat că un astfel de atac nu putea fi prevenit.
"Atacul de la Burgas nu putea fi prevenit, ţinând cont de felul în care s-a produs. Oricine este liber să intre într-un aeroport, precum oricine este liber să stea lângă maşinile din faţa aeroportului. Nu există nicio organizaţie în această lume care să permită percheziţionarea tuturor persoanelor din aeroporturi şi de pe lângă acestea", a declarat premierul Bulgariei, Boiko Borisov.
Atentatul produs pe 18 iulie pe aeroportul din staţiunea bulgară Burgas a vizat un grup de turişi din Israel şi s-a soldat cu moartea a şapte persoane şi rănirea altor peste 30.