Mexic a sărbătorit 200 ani de la declanşarea luptei pentru independenţă
Zeci de mii de oameni au manifestat miercuri, pe străzile capitalei Mexicului, pentru a marca 200 de ani de la începutul luptei pentru independenţă faţă de Spania. Cu puţin timp înainte de miezul nopţii, preşedintele Felipe Calderon s-a adresat mexicanilor cu celebra chemarea la arme - "El Grito".
Bicentenarul a fost marcat cu festivităţi grandioase, avioane care au pictat cerul în culorile naţionale - verde, alb şi roşu şi o paradă militară pe principalul bulevard al capitalei. Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii. Festivităţile au costat, potrivit presei mexicanE, aproximativ 40 de milioane de dolari.
Sărbătoarea a fost, însă, eclipsată de efectele războiului împotriva drogurilor, declanşat de preşedintele Felipe Calderon în 2006. 14 municipalităţi de la graniţa cu Statele Unite nu au organizat ceremonii din motive de securitate.
Presa aminteşte că peste 28 de mii de oameni au devenit victime ale acestui război pe parcursul anilor. Lupta pentru independenţa Mexicului a începul la 15 septembrie 1810, sub conducerea lui preotului Miguel Hidalgo y Costilla. După 11 ani de lupte cu trupele spaniole, în 1821, mexicanii au reuşit să elibereze capitala de trupele spaniole.