Motivul pentru care femeile sunt tratate ca obiecte sexuale
Creierul procesează în mod diferit imaginile reprezentanţilor celor două sexe, bărbaţii fiind percepuţi ca un întreg, iar femeile ca o "colecţie" de părţi ale corpului, potrivit unui studiu publicat în European Journal of Social Psychology, informează dailymail.co.uk, citat de realitatea.net.
Acest lucru este valabil atât pentru creierul feminin, cât şi pentru cel masculin, potrivit noului studiu, ale cărui rezultate ar putea explica de ce femeile sunt adesea tratate ca obiecte sexuale.
În urma unor teste, cercetătorii de la University of Nebraska-Lincoln au descoperit că, în faţa unor imagini ale unor bărbaţi, creierul uman, indiferent de sex, tinde să se bazeze mai mult pe o procesare cognitivă "globală", o metodă mintală în care persoana este percepută ca un întreg.
În acelaşi timp, imaginile femeilor sunt adesea subiectul unei procesări cognitive "locale", adică perceperea ca un ansamblu de părţi.
Cercetătorii au comparat aceste moduri de procesare a imaginilor cu modul în care este perceput un puzzle comparativ cu o imagine întreagă.
Acest studiu este primul care face o asociere dintre astfel de procese cognitive şi teoria obiectificării sexuale, spune Sarah Gervais, profesor de psihologie şi principalul autor al studiului. "Femeile sunt percepute în acelaşi mod ca obiectele (formate din mai multe părţi, n.r.)", a explicat aceasta.
Pentru acest studiu, voluntarilor le-au fost prezentate zece imagini cu bărbaţi şi femei, complet îmbrăcaţi, fotografiaţi de la cap la genunchi, în picioare, cu ochii spre camera de filmat.
Rezultatele au fost aceleaşi atât pentru voluntari, cât şi pentru voluntare.
"Bărbaţii ar putea să facă acest lucru pentru că sunt interesaţi să-şi găsească o potenţială parteneră, în timp ce femeile ar putea face acest lucru pentru că se compară între ele", a explicat Gervais.