Filat, trădat la Bălţi? Un consilier PLDM ar fi votat pentru organizarea referendumului
Decizia cu privire la iniţierea unui referendum privind extinderea autonomiei în municipiul Bălţi nu a fost susţinută doar de comunişti. Potrivit hotnews.md, şi un consilier din partea PLDM a votat pentru organizarea plebescitului.
Sursa menţionează că ar fi vorba despre consilierul liberal-democrat Ivan Petrov.
Alţi doi aleşi locali din partea PLDM, din cei cinci prezenţi, au ieşit din sala de şedinţă înainte de procedura de vot.
Publika.md aminteşte că, ieri, 26 iulie, consilierii din partea PCRM de la Bălți au declarat că vor extinderea autonomiei în municipiu. Totodată, aleşii locali au decis organizarea unui referendum local, privind extinderea competenţelor locale, care va avea loc pe 9 septembrie. Decizia a fost aprobată cu votul a 22 de consilieri din cei 25 prezenţi la şedinţă.