Tot mai mulţi tineri preferă să plătească bani grei pentru a-şi face studiile la facultatea dorită
Moda îşi spune cuvântul chiar şi atunci când vine vorba despre alegerea facultăţii. Unii tineri sunt dispuşi să plătească bani grei pentru a studia Dreptul sau Economia. Asta în timp ce există facultăţi unde nici măcar locurile cu finanţare de la buget nu sunt acoperite. Iar până la încheierea primei etape de admitere în universităţi au mai rămas trei zile.
Cei mai mulţi tineri au optat şi anul acesta pentru Universitatea de Stat din Moldova, instituţie care oferă cele mai multe locuri cu finanţare bugetară. Tinerii sunt ademeniţi, însă, de facultăţile de Drept, Economie, Limbi Străine şi Jurnalism. Ştiinţele exacte şi filologice nu mai par interesante. De exemplu, Facultatea de Fizică a atras doar 51 de tineri, deşi sunt disponibile peste 110 locuri la buget. Urmează facultatea de Litere unde doar 60 de absolvenţi concurează pentru cele 90 de locuri. Şi Facultatea de Chimie a atras doar puţin peste 60 de tineri, deşi are disponibile 150 de locuri bugetare.
Profesorii au şi o explicaţie.
"Cele mai puţin solicitate sunt specialităţile care sunt prost plătite sau care nu prea sunt susţinute de stat. Dar părinţii şi copiii trebuie să conştientizeze că după încheierea studiilor trebuie să-şi poată găsi un loc de muncă. În cazul ştiinţei educaţiei, biologiei, chimiei,fizicii, este mai uşor să-ţi găseşti de muncă", a spus Georgeta Stepanov, secretar Comisia de Admitere USM.
Tinerii sunt de altă părere.
"Bussines şi administrare. E o profesie bună. Nu-mi place fizica, biologia", a spus un tânăr.
" Am aplicat la relaţii internţionale. Mi s-a părut cea mai avantajoasă specialitate!", a menţionat un băiat.
Şi la Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă" au rămas locuri libere la buget. La facultatea Informatică mai sunt două locuri din zece. La Istorie, au rămas două locuri din cinci. Tot două locuri mai sunt şi la Facultatea de Limbi Străine, specialitatea Limba şi Literatura Franceză.
"Fiind pedagog toată viaţa, le-aş recomanda să aleagă Univiversiatea Pedagogică, deoarece este o preofesie nobilă", a menţionat Aurel Tverdohleb, secretar Comsia de admitere Universiatea Pedagocică.
Planul de înmatriculare pentru anul de studii 2012-2013 prevede 7000 de locuri cu finanţare de la buget şi peste 13.000 cu taxă în toate universităţile de stat.