Vlad Filat îşi pregăteşte omul său la Moscova. Cine e acesta şi când va fi numit ambasadorul
Ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă va fi desemnat peste patru luni, declară ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă. Cu toate acestea, autorităţile nu au rostit până acum niciun nume al vreunui potenţial ambasador la Moscova, scrie epresa.md.
La începutul lunii iulie curent, premierul Vlad Filat spunea că viitorul ambasador al Moldovei la Moscova a fost identificat, promiţând că nu va fi o persoană implicată politic şi va avea experienţă diplomatică. Se pare, însă, că aceste spuse erau doar declaraţii, întrucât surse din cadrul AIE au subliniat că acest subiect nu a fost pus în discuţie.
Recent, surse din cadrul Ministerului de Externe vorbesc, însă, că Filat îşi pregăteşte omul său la Moscova. Este vorba despre Valeriu Tihonov, o persoană apropiată premierului, care, la 17 iulie 2012 a ocupat fotoliul de Şef al aparatului ministrului Iurie Leancă. Mai mult, Tihonov ar fi ajuns în această funcție fără concurs.
Pe de altă parte, de la rechemarea lui Andrei Neguţa din funcţia de ambasador al Moldovei în Federaţia Rusă, în mai 2012, în presă cel mai mult s-a discutat că, cel care i-ar putea lua locul este Mihai Diacov, fostul angajat al diplomaţiei de la Chişinău. El a recunoscut că s-a discutat cu el despre acest subiect şi a a declarat că ar accepta să fie ambasadorul Moldovei la Moscova.
Alţi potenţiali candidați pentru acest fotoliu sunt şi viceministrul de Externe Andrei Popov şi, mai nou, Vitalie Urechean – fiul lui Serafim Urechean şi însărcinat cu afaceri al Republicii Moldova în Rusia.
EPRESA.md amintește că, Ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă, a cerut rechemarea ambasadorului Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Andrei Neguţă, pe motiv că acesta "a făcut declaraţii neobişnuite" despre retragerea militarilor ruşi din Transnistria. Neguţă a spus că, retragerea înainte de termen a militarilor ruşi din regiunea transnistreană ar fi periculoasă.