Copilărie de calvar. Cum se descurcă o familie cu 11 copii şi doi părinţi şomeri VIDEO
Fiecare zi este o provocare pentru familia Lupai din Nisporeni, în care cresc 11 copii. Cum ambii părinţi sunt şomeri, iar tatăl nici nu poate lucra din cauza problemelor de sănătate, micuţii sunt nevoiţi să renunţe la studii pentru a câştiga un ban.
Necazurile familiei au început după ce Viorel Lupai a primit trei lovituri în cap de la vecin pe care îl acuzase că ar fi vrut să-i maltrateze un copil.
"El, pare-mi-se, avea o sapă lângă dînsul. A vrut să mă lovească în cap. Şi numai atât am auzit de la dînsul. Ne-a ferit aşa pe toate şi m-am împiedicat, am căzut, iar el mi-a zis: Du-te acasă şi creşte copii, dacă va ucide, pe mine mă va ucide", spune mama celor 11 copii, Lidia Tertiuc.
În urma loviturilor primite, bărbatul a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale şi nu s-a mai putut întoarce la muncă. Ca să facă rost de bani pentru hrană, copii sunt nevoiţi să lucreze cu ziua pe la vecini.
Singurul venit stabil al familiei Lupai este indemnizaţia de 3000 de lei. Oamenii spun că s-au adresat după ajutor Primăriei Nisporeni, dar, deocamdată, nu au primit nimic de la autorităţile locale. Reprezentanţii Primăriei nu au fost de găsit pentru a comenta cazul.