Legământul pe care l-a făcut ministrul de Interne, Dorin Recean, cu angajaţii MAI
Noul ministru de Interne, Dorin Recean, face legăminte cu colegii săi pentru a spori eficienţa insitituţiei. Acesta a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă că, chiar în prima zi de activitate în cadrul instituţiei a avut cu aceştia o înţelegere.
"Eu am discutat chiar în prima zi cu colegii de aici, că eu voi lupta pentru drepturile, pentru salariile lor, pentru că la mulţi dintre ei serviciu nu este uşor, nu la toţi. Dar am încercat să facem un legământ, să zicem aşa. Eu mi-am luat angajamentul să lupt pentru salarii, respect ş.a.m.d. Iar noi toţi împreună trebuie să livrăm rezultate. Trebuie să demonstrăm că putem controla corupţia. Trebuie să demonstrăm că reacţionăm prompt la solicitările cetăţenilor", a subliniat Recean.
Ministrul spune că salariul este un element important, un element sensibil nu doar pentru poliţişti. În opinia acestuia, Republica Moldova trebuie să tindă la salarii de 1.000 de euro pentru toţi angajaţii din sectorul public.
În context, Dorin Recean a mai adăugat: "Noi trebuie să utilizăm mult mai eficient mijloacele şi instrumentele de care dispunem. Nu putem să aşteptăm echiparea tuturor agenţilor rutieri cu automobile de serviciu. Nu putem să aşteptăm laboratoare super-mega-extra bune pentru criminalişti pentru a putea fi descoperite crimele. Dar ţinând cont de resursele pe care le avem, trebuie să livrăm rezultate. Şi eu am promis colegilor din MAI şi mai promit, eu voi lupta pentru salarii bune.”
Amintim că Dorin Recean a fost numit ministru de Interne la 24 iulie 2012, după ce Alexei Roibu şi-a depus cererea de demisie din această funcţie.