Germania va trebui să plătească o parte substanțială din datoria publică a zonei euro, scrie profesorul de economie internațională Charles Wyplosz într-un editorial publicat pe site-ul eurointelligence.com, care arată că factura este mai mare cu cât așteptarea este mai mare, notează capital.ro.

Într-un editorial intitulat "Germania ar putea da faliment dacă nu acceptă monetizarea datoriei BCE", profesorul de la Geneva arată că situația actuală din zona euro este o consecință directă a politicilor greșite urmate de la începutul crizei datoriilor suverane, făcute la comanda Germaniei. 

Pentru că avem doar o uniune monetară și nu și o uniune fiscală, există clauză "no-bailout", de care Germania ar fi putut să se folosească atunci când i s-a cerut să sprijine financiar Grecia. 

La momentul de atunci, datoria Greciei era de 120%, iar un default de 50% ar fi fost de ajuns, scrie Wyplosz. Este adevărat că ar fi existat niște costuri foarte mari pentru investitori, inclusiv pentru băncile Germaniei cu expunere pe Grecia. Nemții au preferat totuși să impună măsuri severe de austeritate, ceea ce a prelungit și a adâncit recesiunea în Grecia, iar ponderea în PIB a datoriei publice a crescut masiv.

După ce a rezistat doi ani, Germania a organizat un default parțial controlat, ceea ce a adus o diminuare a datoriei publice la 150% din PIB, nivel totuși mai mare decât înainte de criză. În tot acest timp, creditorii privați au trecut majoritatea datoriei către instituții oficiale, precum FMI sau BCE. Guvernul german deține acum o pondere în această datorie, prin Banca Centrală Europeană și împrumuturi colective. Datoria este de departe mult prea mare. 

Dacă Grecia părăsește zona euro, noua sa monedă se va deprecia masiv, să zicem cu 50%. Statul va fi blocat totuşi într-o datorie publică exprimată în euro, iar ca proporție în PIB se va dubla față de nivelul curent. Nu va exista altă soluție decât un default al întregii datorii, excluzând probabil partea FMI-ului, pentru că (aproape) nimeni nu poate avea în default pe FMI. Indiferent de expunere, Germania și celelalte state din zona euro vor pierde totul. 

Pentru ca Grecia să rămână în zona euro trebuie ca măsurile de austeritate să înceteze. Trebuie ca balanța să fie reechilibrată, iar acest lucru nu se poate face decât cu o creștere economică. Pe de altă parte, creșterea nu poate fi durabilă cu un asemenea nivel al datoriei publice. Astfel că datoria Greciei mai trebuie redusă, în caz contrar, Germania și statele din zona euro vor avea pierderi grele. Mecanismul actual presupune mai multe împrumuturi, mai multă austeritate, nicio îmbunătățire și în final un default al datoriei care tot crește. 

Ceea ce înseamnă că eforturile germane de a evita pierderile sunt zadarnice. Opțiunile sunt ca zona euro să lase Grecia să iasă din zona euro sau să o mențină. Îngrijorarea cea mai mare este că s-ar crea un precedent în cazul în care Grecia ar ieși, ceea ce înseamnă că am putea să ne așteptăm la fenomene asemănătoare și în cazul Portugaliei sau chiar Spaniei. 

Cealaltă cale este ca datoriile să fie suportate de contribuabili europeni, în special de cei germani. Nu există protecții suficient de înalte ca să rezolve această situație, iar eurobondurile ar servi doar ca un canal care să asigure mai bine această contagiune.

Astfel, riscul este ca succesiunea de defaulturi suverane să ducă la falimente de țară la toate statele din zona euro, inclusiv Germania. Datoriile statelor aflate în pericol însumează 200% din PIB-ul Germaniei. Ce ar fi de făcut? Răspunsul are doar litere: BCE. 

Banca Centrală Europeană este singura instituție din lume care are buzunare suficient de mari. Poate emite o garanție a tuturor datoriilor publice, sau le poate cumpăra prin programul său "Securities Markets Programme" sau de pe piața secundară. Este ceea ce se numește "Monetizarea datoriei" (Proces prin care datoria guvernamentală este restituită la scadenţă sau, din motive de politică, "răscumpărată în totalitate", dar fără a se face o emisiune de contrabalansare prin efecte non-monetare, astfel încât oferta de monedă creşte. Această situaţie poate să apară ca o consecinţa a unor dificultăţi în managementul datoriei sau ca rezultat al unei politici de stabilizare a ratei dobânzii, care impune guvernului obligaţia de a-şi cumpăra propria sa datorie, la un preţ constant. Această situaţie mai apare şi ca o consecinţă directă a plăţii datoriei naţionale ca parte a unui program politic care nu aprobă îndatorarea publică, n.r.)

Desigur, monetizarea datoriei este des privită ca băgarea diavolului inflației în casă. Practic, înseamnă asumarea înlocuirii unei părți foarte mari din datorie cu cash. Rămâne de văzut cum este folosit acest cash pentru a susține cheltuielile din zona euro, pentru că aceasta ar însemna creșterea inflației. O cheltuială la scară largă nu ar fi recomandată în contextul actual. Eventual, când va reveni creșterea economică, BCE ar putea "asana" cash-ul prin propriile sale instrumente de datorie.