Oraşul plebiscitelor! În Bălţi ar putea avea loc două referendumuri locale
Spiritele se încing din nou la Bălţi. După comunişti, şi liberal-democraţii din municipiu şi-au anunţat intenţia de a organiza un referendum. De această dată este vorba despre unul de dizolvare a Consiliului Municipal.
PLDM acuză comuniştii din Consiliu de faptul că în loc să rezolve problemele oraşului, au grijă să îndeplinească indicaţiile politice ale conducerii PCRM. Liderul fracţiunii PLDM, Vladimir Tonciuc, a declarat pentru Publika TV că organizarea referendumului este singura modalitate de a le interzice comuniştilor să-şi facă jocul de partid în cadrul consiliului.
Vladimir Tonciuc a mai declarat că va discuta despre această iniţiativă cu liderul PLDM, Vlad Filat, care va merge mâine într-o vizită oficială la Bălţi.
Reprezentanţii PCRM nu au comentat deocamdată intenţia PLDM.
Consiliul Municipal Bălţi are 35 de consilieri: PCRM are 26 de mandate, iar PLDM - 5. Câte două mandate au PL şi PD. Săptămâna trecută, consilierii comunişti au decis organizarea, în toamnă, a unui referendum pentru extinderea autonomiei locale.
- Decizia consilierilor comunişti din Bălţi privind extinderea autonomiei municipiului va fi contestată în instanţă
- Despre lupta dintre guvernare şi opoziţie şi scopul politicienilor de a obţine dividende politice
- Simpatizanţii PCRM îi promit lui Vlad Filat o zi fierbinte la Bălţi şi "salutări cu ouă clocite": Ia-ţi condiţionere şi mai mulţi bodyguarzi