Fermierii nu se lasă. Dacă nu vom fi auziţi, vom protesta în toamnă în centrul Capitalei
Agricultorii din toată ţara au participat, astăzi, la o acţiune de protest în semn de nemulţumire faţă de politica bugetar-fiscală, aprobată de Parlament. Unii fermieri au manifestat în centrele raionale, alţii, însă, şi-au scos tehnica agricolă pe drumurile naţionale.
Protestele s-au desfăşurat în peste 30 de raioane ale ţării şi au durat peste două ore. Potrivit organizatorilor, cei mai mulţi fermieri au manifestat în Floreşti, Căuşeni, Ştefan-Vodă, Edineţ şi Orhei. Doar în raioanele Floreşti şi Căuşeni, fermierii au scos în stradă peste 550 de tractoare, combine şi maşini agricole pe care erau instalate pancarte cu lozinci "Jos politica fiscală nechibzuită! Nu falimentaţi agricultura" şi „De ce nu ascultaţi ţăranii?”.
Principala revendicare a fermierilor este anularea majorării taxei pe valoare adăugată pentru produsele agricole de la 8 la 20 la sută, începând cu anul viitor.
"Întotdeauna cheltuielile sunt mai mari decât veniturile. Ţăranul rămâne numai cu munca", a spus o doamnă.
"Noi vrem impozite, dar impozite reale, pe care noi să le putem să le plătim", a menţionat un bărbat.
Şi agricultorii din nordul ţării au ieşit la proteste. 350 de fermieri şi-au scos tehnica agricolă pe drumul naţional Sevirova-Floreşti, în semn de nemulţumire faţă de majorarea impozitelor.
Fermierii spun că introducere cotei TVA de 20 la sută pentru producţia agricolă îi va duce la faliment.
"Cerinţele noastre dacă nu vor fi solicitate, nu vom fi auziţi, atunci în toamnă, în septembrie-octombrie, ne vom aduna în PMAN în Capitala ţării", a menţionat un domn.
"După calculele minime, dacă aşa rămâne, fără ploi, pierderile vor fi la două miliarde de lei, anul acesta. Şi, în această situaţie, se introduce acest TVA", a declarat preşedintele „Uniagroprotect”, Alexandru Suslari.
Fermierii au ameninţat cu proteste, după ce autorităţile au ignorat propunerile agricultorilor privind politica-bugetar fiscală pentru 2013.