5 persoane suspectate de atacuri teroriste asupra Papei Benedict al 16-lea au fost arestate la Londra
Poliţia a arestat cinci bărbaţi la Londra. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi putut organiza atacuri teroriste asupra Papei Benedict al 16-lea. Surse din cadrul Poliţiei declară că toţi cei arestaţi sunt musulmani.
Reprezentanţii serviciilor secrete au efectuat arestările în timpul nopţii de joi spre vineri, precum şi percheziţii la adresa celor cinci. Nu au fost găsite bombe, arme sau obiecte suspecte, iar poliţia declară că bărbaţii au fost foarte precauţi. Nivelul ameninţărilor teroriste a rămas neschimbat, asta după ce directorul Serviciilor britanice de securitate MI5, Jonathan Evans, a avertizat, acum câteva zile, în legătură cu existenţa unui risc sporit de comitere a unui atac terorist de amploare în Marea Britanie.
Papa Benedict al 16-lea a început, joi, o vizită de stat în Regatul Unit. Aceasta este prima vizită a unui suveran pontif în Marea Britanie, de la vizita pastorală a Papei Ioan Paul al II-lea în 1982.