BMW Seria 1 GT - posibil debut la Salonul Auto de la Paris
Presa britanică spune că BMW ar putea aduce la Salonul Auto de la Paris din această toamnă un noul model. Numit Seria 1 GT acesta ar fi primul model produs de germanii din Bavaria care foloseşte tracţiunea faţă. Noul BMW va folosi platforma UKL comună cu viitoarea generaţie a modelului Mini. Viitorul Seria 1 GT va fi mai înalt faţă de actuala Serie 1 şi de Mini şi va deveni un concurent pentru modelul Mercedes-Benz B-Klasse.
BMW Seria 1 GT va fi propulsat de un motor nou cu trei cilindri de 1.5 litri. Practic este motorul cu şase cilindri de 3.0 litri tăiat în două. Pe lângă acest motor de bază vor mai exista şi propulsoare pe benzină cu patru cilindri şi motoare turbodiesel, dar cel mai probabil nu va fi dezvoltată şi o versiune M.
Chiar şi aşa, Seria 1 GT va fi mai puternică decât modelele Mini. Toate motoarele vor avea cel puţin 100 CP. Puterea va fi transmisă roţilor din faţă prin intermediul unei cutii de viteze manuală cu şase trepte sau o cutie de viteze automată cu opt trepte. Deşi puriştii vor condamna faptul că BMW renunţă la tracţiunea spate pentru toate modelele, marea masă a clienţilor un vor avea o problemă. Un sondaj făcut în 2010 a arătat că 80% din proprietarii modelului Seria 1 erau convinşi că maşina lor are tracţiune faţă.