Revista presei: Decizia de joi a CCR a adâncit şi mai mult criza din România
Amânarea verdictului în cazul referendumului privind demiterea preşedintelui suspendat al României, Traian Băsescu, deschide astăzi prima pagină a multor publicaţii internaţionale. CNN scrie că decizia Curţii Constituţionale de la Bucureşti, a adâncit şi mai mult criza politică din ţara vecină.
Decizia de joi a instanţei de la Bucureşti a adâncit şi mai mult criza politică din România, scrie publicaţia ucraineană Kyiv Post. Disputa dintre preşedintele suspendat Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta a afectat mult moneda naţională. Leul românesc s-a devalorizat la un nivel record în comparaţie cu euro în ultimele săptămâni, scriu ziariştii ucraineni.
Traian Băsescu rămâne suspendat încă şase săptămâni, scrie şi EU Business. Publicaţia aminteşte numărul persoanelor care au ieşit la urne pe 29 iulie şi câţi dintre cei prezenţi s-au pronunţat pentru demitere. Articolul se încheie cu o estimare a analiştilor, care spun că în această perioadă de confruntare între Băsescu şi Ponta, în România au fost blocate toate reformele.
Şi ABC News scrie un articol despre amânarea verdictului de către Curtea Constituţională. Postul american de televiziune aminteşete că premierul Victor Ponta a fost criticat de Uniunea Europeană, pentru că încalcă legile din dorinţa de a-l demite cu orice preţ pe Traian Băsescu.
O altă publicaţie care abordează astăzi subiectul referefndumului din România este şi Sofia Globe. Jurnaliştii bulgari scriu şi ei despre lupta aprigă între preşedintele suspendat şi premier. Publicaţia aminteşte că Traian Băsescu a mai supravieţuit unui plebiscit în 2007, iar acum pledează în calitate de apărător al statului de drept.