Mountain Lion "omoară" bateriile MacBook-urilor
Noul sistem de operare OS X Mountain Lion provoacă bătăi de cap utilizatorilor de MacBook Pro şi MacBook Air. Mountain Lion "omoară" practic bateriile MacBook-urilor.
Numeroşi utilizatori ai laptop-urilor Apple s-au plâns de faptul că autonomia bateriei a scăzut puternic după instalarea noului OS X 10.8 Mountain Lion, iar Apple nu a oferit până acum niciun comentariu, potrivit hit.ro.
Autonomia bateriei după instalarea Mountain Lion a scăzut cu până la 20% în unele cazuri, de la 4,5 ore la 3,5 ore pentru MacBook Air 2010, iar reprezentanţii Apple au cerut mai multe detalii în forumurile tehnice ale site-ului oficial.
Problemele bateriei MacBook par a fi cauzate de folosirea excesivă a procesorului de către aplicaţii, chiar şi atunci când sunt neutilizate, dar şi probleme de acces la reţea şi erori legate de funcţiile file permission.