Ministrul Educaţiei cere explicaţii privind utilizarea ilegală a unui autobuz şcolar din Leova
Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, a cerut explicaţii preşedintelui raionului Leova cu privire la folosirea autobuzului şcolar în scopuri personale. Sesizarea a fost făcută după ce Publika TV a susprins un autobuz şcolar din oraşul Leova, care transporta oameni la o nuntă din Capitală.
Maia Sandu spune că va aplica sancţiuni, în funcţie de explicaţiile pe care le va primi.
"De aceste autobuze sunt responsabile autorităţile locale. Noi i-am atenţionat în nenumărate rânduri că aceste autobuze pot fi folosite doar în scopuri educaţionle. Am solicitat preşedintelui raionului să ne dea o explicaţie şi când primi explicaţia revenim cu detalii", a declarat ministrul Educaţiei, Maia Sandu.
Publika.md aminteşte că, sâmbătă, 4 august, în sectorul Buiucani al Capitalei a fost observat un autobuz şcolar din raionul Leova.
Anterior, fostul ministru al Educaţiei Mihail Şleahtiţchi a menţionat că majoritatea directorilor de şcoli profită de fucţia pe care o deţin pentru a folosi autobuzele pentru transportarea rudelor şi prietenilor la nunţi şi cumetrii.
Menţionăm că în toată ţara au fost repartizate 109 autobuze care transportă peste şapte mii de elevi. Pentru aceste unităţi de transport statul a cheltuit peste 90 de milioane de lei.