Încă o persoană a murit în urma accidentului de la Ungheni
Bilanţul victimelor accidentului produs, ieri, în raionul Ungheni a ajuns la 11. În această dimineaţă, încă un om s-a stins pe patul de spital. Alte 39 de persoane sunt internate şi luptă să rămână în viaţă. Între timp, Guvernul a anunţat că familiile victimelor accidentului vor primi câte 10 mii de lei pentru organizarea funeraliilor. Ziua de 11 august a fost declarată zi de doliu în raionul Ungheni.
La o zi de la producerea tragediei din satul Moreni, unii dintre pasageri îşi amintesc cu groază despre clipele dinaintea impactului. Oamenii spun că şoferul a încercat să frâneze, dar în zadar, fapt ce a creat panică.
Medicii spun că starea celor 36 de pacienţi, care se află la spitalul din Ungheni este în continuare gravă, dar stabilă.
Între timp, Procuratura raionului Ungheni investighează cazul. Oamenii legii scot la iveală tot mai multe nereguli în activitatea companiei de transport "Feodora SRL".
"Aici sunt multe probleme referitor la administrator, care prestează aceste servicii. Ei nu iau măsuri cu şoferii care încalcă regulamentul circulaţiei rutiere. Este vorba şi de administraţia publică locală, sunt sigur că primarii cunosc problema în cauză, ştiu foarte bine cum se pornesc rutierele", a declarat procurorul de Ungheni, Eduard Florea.
Publika.md aminteşte că, ieri alţi zece oameni au murit după ce autobuzul de pe cursa Morenii Noi – Ungheni, în care se aflau, a derapat într-un şanţ. Printre victime sunt doi minori, dar şi primarul satului Morenii Noi şi soţia acestuia. Martorii spun că autobuzul a intrat în sat cu o viteză mare, cel mai probabil s-a defectat sistemul de frânare. Autobuzul a intrat în şanţ şi s-a răsturnat.
Oamenii legii presupun că tragedia ar fi fost provocată de o defecţiune tehnică, dar nu exclud şi o eroare umană. Autobuzul aparţine companiei de transport "Feodora SRL". Mecanicul firmei a declarat pentru Publika TV că unitatea de transport, produsă în 1989, a trecut testarea tehnică şi specialiştii nu ar fi depistat nicio defecţiune. Acest lucru a fost confirmat şi de agenţii de circulaţie.