Forţele NATO din Afganistan - ţinta unor atacuri MORTALE
Embed:
În ultimele 24 de ore, forţele NATO din Afganistan au fost ţinta unor atacuri mortale. Ieri, trei soldaţi din Statele Unite au fost împuşcaţi, iar alţi trei au fost ucişi în această noapte.
Se pare că un lucrător de la o bază militară din sudul ţării a deschis focul asupra militarilor americani. Cu toate acestea, un general a declarat că cele două incidente nu reflectă situaţia generală din Afganistan.
Publika.md aminteşte că pe teritoriul acestei ţări se află, în prezent, aproximativ 130 de mii de soldaţi ai NATO. Alianţa Nord-Atlantică şi-a luat angajamentul ca până la sfârşitul anului 2014 să-şi retragă trupele din această ţară.