Gestul INCREDIBIL al unui tânăr care a vrut cu orice preţ să-şi cumpere un iPad şi un iPhone
Deşi pare o poveste incredibilă, un tânăr de 17 ani, în mod ilegal desigur, şi-a vândut un rinichi pentru a-şi cumpăra un iPad şi un iPhone. Cazul este cât se poate de real iar de câteva zile a început şi un proces, scrie playtech.ro.
Nouă oameni sunt acuzaţi într-un proces din provincia Hunan din China pentru ,"ajutorul" acordat unui tânăr ce-şi dorea atât de mult un iPad şi un iPhone încât a acceptat să îşi vândă unul din rinichi pentru le achiziţiona. Printre incriminaţi se află un medic chirurg împreună cu cinci asistenţi medicali de la un spital local, precum şi cel care a orchestrat această operaţie. He Wei, este descris într-o publicaţie online chineză ca fiind extrem de sărac şi îndatorat din cauza datoriilor la jocurile de noroc.
Scenariul a fost extrem de simplu. He Wei a rugat un individ pe nume Yin Shen să scaneze site-urile de chat locale în căutarea unui potenţial donator. După o perioadă relativ scurtă de căutări, unui elev pe nume Wang a fost de acord cu operaţia, gândindu-se că aşa şi-ar putea permite cele două dispozitive atât de mult dorite.
Partea cea mai tristă după întregul eveniment este că Wang suferă în urma operaţiei de insuficienţă renală, afecţiune care a fost sesizată de mama acestuia dupa ce a fost intrigată de suma de bani platită pentru respectivele produse Apple.
Ca daune la proces, pe langă faptul că procurorul cere pedeapsa cu inchisoarea pentru rănire intenţionată, sunt stipulate 356.849 dolari.