O nouă GAFĂ a lui Mitt Romney. Ce a spus despre partenerul său de cursă pentru Casa Albă VIDEO
Candidatul republicanilor la prezidenţialele din Statele Unite, Mitt Romney, a gafat în faţa a mii de persoane, la ceremonia de prezentare a candidaturii pentru postul de vicepreşedinte. S-a întâmplat într-un orăşel din Virginia, când politicianul american l-a prezentat pe Paul Ryan, partenerul său de cursă pentru Casa Albă, drept viitor preşedinte al Americii. Mitt Romney nu este la prima gafă în campania electorală. În luna mai, el a fost ironizat după ce a postat un mesaj electoral în care în loc de "America" a scris "Amercia".
Cea care l-a anunţat pe Mitt Romney despre greşeală a fost soţia lui, motiv pentru care republicanul a urcat din nou pe scenă pentru a declara că Paul Ryan este candidat la funcţia de vicepreşedinte.
Ryan, în vârstă de 42 de ani, este preşedintele Comisiei pentru Buget a Camerei Reprezentanţilor. El pledează pentru o nouă direcţie generală a economiei şi a criticat intens datoria acumulată de Statele Unite în ultimii ani. Contracandidatul lui Barak Obama la prezideniaţele din noiembrie, Mitt Romney, se află, în prezent, într-un turneu electoral.